2016

Memories, good old memories…

‘Un moment cu totul deosebit l-a constituit recitalul tinerei şi talentatei Andreea Anabela Soare din Buzău.
Fragilă, de o frumuseţe suavă, Andreea a dovedit şi reale calităţi actoriceşti, dar şi muzicale, precum şi o prezenţă scenică admirabilă. Scrie poezie, recită, cântă şi dansează! De la mama sa care o însoţea (deşi nu mai e la vârsta la care să meargă cu mămica, însă distinsa doamnă este un fel de impresar al Andreei şi totodată un critic exigent), am aflat că ştie şi pian. Se întâmplă rar să fie îngrămădite atâtea talente într-un singur om. Andreea a fost admirată de toţi cei prezenţi; şi pe bună dreptate. O asemenea artistă ar trebui să o vedem la televizor, nu pe maimuţele care mimează cântecul şi dansul, folosindu-se de ele ca pretext să-şi mai arate una, alta. Din spectacolul Andreei, cel mai mult mi-a plăcut „Ciuleandra”. ‘
Slobozia, 06,07 septembrie 2012

Florentina Loredana Dalian

TE IUBESC!

Aud vocea ta blanda
atunci cand ma trezesc ;
secunda de secunda,
ti-as spune : ‘te iubesc!’
***
Se scurg nopti nedormite,
la tine ma gandesc …
daca ai sti, iubite
ce mult eu te iubesc !…
***
Apune blandul soare,
de dor iar ma topesc …
De ce pe mine, Doamne,
ma doare ca iubesc ?!!!…

***
Visez ca intr-o seara,
in ochi sa te privesc,
si sa-ti spun intr-o doara:
‘Stii? Nu te mai iubesc!…’

–-

Hristos a inviat ! Sarbatori cu bine !

Toata lumea vrea sa-ti fie alaturi atata timp cat are asteptari sau isi doreste ceva de la tine. In momentul cand realizeaza ca duci o povara mult prea apasatoare pentru umarul lor  sau ca, intre timp, interesul de a obtine ceva de la tine s-a diminuat sau chiar a disparut, atunci nu mai ramane nimeni …

Javre… vs maidanezi!

Ca simplu cetatean platitor de taxe,   devenit,  recent,     un paria pentru simplul motiv ca am avut nesimtirea de-a iubi cainii maidanezi, indraznesc, din nou, sa lansez cateva intrebari, asa, din lipsa de activitate si curiozitate, la ceas tarziu in noapte.
In Romania    ultimelor  luni a venit apocalipsa.

Aceasta adevarata isterie nationala,   provocata de media   romaneasca,  a avut   drept   consecinta  macelul a   zeci   si  sute de caini din   adaposturi    (valabil,  desigur, pentru cei care   mai  au   „norocul”   (?)   de-a ajunge vii acolo)    exterminarea lor prin infometare, otravire, mutilarea lor de catre niste cetateni EUROPENI -(infractori)- activitati devenite un fel de sport national la romani,umilirea si ,uneori, agresarea verbala si fizica a celor care doresc sa adopte un catel din lagarele de exterminare   –  a se citi adaposturi publice-  sau a celor ce reusesc sa mai salveze cate un amarat de suflet,  de fata cu, sau chiar cu participarea directa a  politiei locale, terorizarea psihica a oamenilor care trebuie sa traiasca aproape   zilnic   cu     astel de   imagini si    intamplari care incep   sa faca     parte dintr-o anormalitate devenita fireasca   in   Romania ,   terorizarea copiilor care traiesc   si     cresc cu astfel de   imagini de natura a le „afecta dezvoltarea mentala sau morala”-citat din CNA- , marcandu-le intreaga existenta,    acelasi CNA care permite difuzarea unor emisiuni in care ,  moderatorii         ( infractori?)   instiga la violenta si aproba actele de violenta deja savarsite, emisiuni in urma carora dictonul divide et impera se aplica si verifica cu prisosinta,  nimic nefiind mai usor de realizat cu succes la dobitoace  …   pardon,   la romani decat dezbinarea, pe sistemul „intarata-i drace!” unii impotriva celorlalti, da-le circ ca sa uite ca nu mai au paine si, mai ales sa uite cine le-a furat-o si cine le este dusmanul comun, de fapt.

In aceste conditii, ma intreb si va intreb ce pot face si ce fac, totusi, ONG-urile? Ce fac ele concret ca de sfaturi, comentarii, morala si like-uri pe retelele de socializare suntem satui.
In conditiile in care, noi, astia cu tot mai multe doage lipsa, noi astia „anormali” pt ca nu mai suportam teroarea la care suntem
supusi si bestialitatea ce ne inconjoara, care nu mai avem somn, nu mai avem liniste, noi astia care bantuim intr-un cosmar din care
tot asteptam sa ne trezim odata, noi astia care, de multe ori, mancam gaura pentru ca, de covrig, sa se mai bucure cateva amarate de patrupede , noi astia care in disperarea noastra salvam unul, doi, trei, cinci, noua, o suta de catei in timp ce alte sute si mii mor de foame, mor de boli, sunt omorati in bataie, otraviti, ingropati de vii de catre un stat caruia si noi astia socotiti nebuni-ma intreb cine ar mai fi sanatos in astfel de tara si de conditii-ii platim taxe, pentrut ca noi astia, „deuseurile” societatii, nu mai avem niciun drept, nici macar acela de a ne apara, desi, paradoxal, traim intr o tara democrata unde drepturile omului sunt garantate si protejate prin lege. Cica.
Dupa modelul „azi furi un ou, maine un bou”, se practica o noua forma de tortura, probabil ,a lumii moderne. Azi ia-i omului cainele, maine   da-i o mama de bataie, iar poimaine, de ce nu(?)  ia-i razvratitului si nevasta. Traiesc o asemanare izbitoare intre Romania stalinista si Romania lui 2013,  membra a UE.

In conditiile in care, noi astia , o mana de oameni, multi dintre noi depasiti de situatie din punct de vedere financiar, distrusi fizic si psihic,  in incercarea esuata de a ne lupta cu un sistem care ne ingenunchiaza zi de zi, nu dispunem de parghii legale pentru a face dreptate, fiind, tot mai des, in imposibilitatea de a ne apara propriile    drepturi, daramite pe cele ale prietenilor nostri pe viata, iarasi vin si va intreb ce fac ONG-urile?   Cum actioneaza ele concret, cum se iau ele „la tranta” cu sistemul, cum cer ele autoritatilor socoteala pentru atrocitatile comise, cum monitorizeaza ele activitatea din adaposturi care sunt, totusi, niste institutii publice pentru care noi, dobitoacele, platim taxe?  Taxe pentru plata salariilor unor bate bipede care,teoretic, ar trebui macar pentru faptul ca-si primesc un salariu,  sa-si faca munca in mod corect si constiincios ( nu din omenie daca asa ceva nu exista) taxe pentru intretinerea ( oficial) a cainilor adusi acolo, intretinere,   care,  conform acelorasi autoritati, este foarte costisitoare     ( mai mult ca sigur au omis sa precizeze ca se refereau la intretinerea salariatilor nu a maidanezilor), taxe pentru adoptie in cazul in care doresti sa adopti mai mult de un catel (in valoare de 150 Ron/caine) ,taxe din care sunt platiti hingherii,acesti …cetateni model care castiga si ei o paine cinstita prinzand cainii cu instrumente speciale gen bate cu sarma, clesti, caini care nici nu se apara macar, unii nici nu latra, altii sunt batrani, ologi, bolnavi deci, vorbim de „haite de caini agresivi” – a propos, dragi romani,in timp ce un hingher este platit cu aproximativ 50 Euro/captura, un medic anestezist in provincie primeste aproximativ 200 Euro/luna-  taxe pentru masini solide in care sunt aruncati si inghesuiti acesti caini”deosebit de agresivi” precum  sardalele si care, din lipsa de aer, ajung morti la destinatie…nu toti, din fericire, daca a fi aruncat in  niste lagare precum sunt adaposturile de stat, poate constitui o fericire….taxe din care sunt platite firme de hingheri private, mai nou, care ridica zeci si sute de caini; caini care, in mod misterios, dispar ulterior. Nu stie nimeni unde, cert e ca in adaposturi, nu mai sunt de gasit.
Noroc ca mai filmeaza cate un cetatean curios si uimit la vederea aparitiei unor dubite circuland cu viteza extrem de redusa si cu farurile stinse,
ca-n filmele de spionaj – ca, de ce sa n avem si noi James (vaga)bonzii nostri?!- care  apar la lasatul serii pe ulitele vreunui sat si din care sunt coborate puzderii de caini de toate taliile, cat cuprinzi cu privirea de parca zici ca ne-au invadat extraterestrii…

Iata, dragi neiubitori de maidanezi- eu nu-mi permit sa va numesc nici bipedo-javrofili, nici pedofili, apelative total nedemne de niste cetateni europeni civilizati asa cum va pretindeti-  spuneam, iata cum arata un caine „bine” intretinut intr-un adapost de Stat si care, se presupune, ne costa un amar de bani,   intretinerea lui reprezentand o mare gaura in   bugetul  Statului, respectiv, banii dumneavoastra.    Dupa ce veti fi privit aceste imagini,   zic eu,    mai mult decat graitoare, v-as intreba unde sunt banii rezultati din acest pomelnic de taxe, unde se duc banii dumneavoastra , ai nostri? Ca, din cate stiu, alocatiile nu s-au marit, salariile nu s-au modificat, pensiile nu au fost indexate. Iar dragii nostri guvernanti au hotarat ca au nevoie de avionul lor pentru a nu se mai amesteca cu gloata.

In curand, va vor taxa si pantofii cu toc pe motiv ca fac gaura-n asfalt, in verile caniculare.

Somn usor, dragi compatrioti!

Un Scotian la Casota

Iata ce ne spunea o anumita distinsa Doamna Ellen, citez :

” Sorry to write in English, dar vobesc putin Romana!!! Yesterday, I had the pleasure to see the conac with Valentin Mandache and with Moray Letham. I found many surprises. Moray is an unusual person, one who has a dream and remains with focus and dedication to his dream. The conac iinspired Moray with passion and a vision, Maray became memsmerized by the conac. He has restored other historic homes around the world, so the conac is not his first experience. But it is the most challenging and the most expensive. The first surprise for him was to learn that the beauty which attracted him, the inspirational interior elements of highly crafted ceilings and original woodwork had to be destroyed!! The same govenrment which sold him the conac required Moray to destroy the interior of the conac in order to create a standard of building that would survive an earthquake. Every ornate plaster ceiling and every amazing floor, which Moray had planned to repair and restore to original standards, now had to be removed completely so support beams could be inserted. The ceilings therefore had to be recreated. Moray had to hire very talented craftsmen re-create the old ceilings and replace them. This was very expensive, very time consuming and very disappointing. The workers who agreed to do the job have not completed their work, they have disappeared from the worksite. Their unfinished work is very beautiful, I wished to see it completed by them! This is art in the creation.

The removed floors, made from massive wood beams, over 150 years old, were sanded and prepared for reinstallation by Moray himself personally. But a shocking thing happened, many of the floor beams were stolen from the conac before they could be re-installed. This is an asset that cannot be recreated, it is a great sadness. The windows had to be removed so they could be rebuilt and have new glass inserted. Moray did the work personally, preparing the windows to be re-installed. But another shock! Before the windows could be re-installed, they were stolen from the conac.

The most recent theft from Moray involves the land surrounding the conac. Local people are erecting ridiculous ugly shanty structures at the edge of the conac property and claiming to own the property without having title to the property and then trying to “sell” the shanty property to Moray, this is crime, this is fraud, this is pathetic.

The amount of theft at the conac during the years that Moray has struggled with his own money and his own labor to repair the conac is shocking and shameful. Moray has made an effort to use local people to work on the project with him and there has been betrayal with the robbing of windows, floor beams, tools, cement, ironwork, fittings, etc, and now theft of land. Moray the Scot is interested and dedicated and using his time and money to restore a Romanian landmark. But he is being defeated by local crime against his cause. This situation is sad and ironic. I came away after spending several hours with Moray having these three things to say. (1) Moray is authentic and determined to succeed independently with help from no man. (2) Moray is an artist with a vision of the conac coming to life again and, like most artists, he is rejected by the people. (3) Romania is behaving as Moray’s enemy but Moray is determined to win. Fortunately, Moray’s definition of victory – the restoration of the conac – will also be a victory for Romania. ”

xxx

 

 

Domnul Moray nu este nici pe departe artistul visator plin de speranta ale carui aripi au fost frante de ignoranta unei comunitati de localnici indaratnici care nu i-au inteles spiritul creator si efortul (atat fizic, cat si financiar ) depus intru scoaterea la lumina a unei bijuterii arhitecturale romanesti a carei ruina s-a incapatanat sa reziste in ciuda vicisitudinilor vremii si-ale vremurilor.

Precizez din capul locului ca nu doresc sa transform aceasta poveste  intr-un subiect de scandal, mai ales ca apreciez intentia si efortul  Domnului Valentin Mandache, de-a promova locuri interesante, incarcate de istorie, la fel cum si eu incerc prin toate modalitatile posibile sa promovez Romania cu frumusetile ei dar si din punct de vedere al unicitatii istorice, mai ales ca, petrecand o mare parte din viata in strainatate, pot aprecia lucrurile si din perspectiva strainului (strain ca natie) dar si strain de cauza romaneasca -aceea pe care, chipurile, Dl Moray se chinuie s-o serveasca- dar si cu ochiul critic al romanului care cunoaste foarte bine metehnele conationalilor dar, mai ales, ale Statului cu care eu si familia mea ne luptam de un amar de ani pe cale juridica, administrativa etc.

Intamplator ( sau nu) si eu sunt o artista, chiar daca numele meu nu spune multe in Romania, totusi, inteleasa de publicul larg si de cel de specialitate acolo unde am avut ocazia sa ma manifest si chiar si apreciata, marturie stand seria de premii obtinute atat in Romania, cat si peste hotare. Poate ca nu era locul nici momentul sa vorbesc despre mine, intentia mea nefiind aceea de a-mi face reclama ci, mai curand, mi-am prezentat acest scurt C.V. tocmai pentru ca cele ce  le voi relata in continuare doresc a fi  considerate un drept la replica din partea unei localnice care a avut sansa sau nesansa de a se afla la fata locului exact atunci cand Dl Moray facea primii pasi in “lumea oamenilor de afaceri casoteni” , o lume in care, la drept vorbind, dincolo de puterea banului trebuie sa primeze onoarea si credibilitatea individului.

Dl Moray -”Scotianul”- a intrat in lumea afacerilor buzoiene dupa ce, descoperind pe internet un anunt de vanzare insotit de fotografiile Conacului casotean, a cumparat (dupa spusele dumisale) castelul de la un mostenitor al boierului Casotti, un roman stabilit in Franta caruia i-a fost retrocedata constructia si suprafata de teren aferenta apartinand conacului la momentul respectiv.

Printr-un concurs de imprejurari – cu sprijinul unui amic( pare-se notar sau jurist) din Bucuresti- Dl Moray, in calitate de asociat unic,si-a infiintat un S.R.L. avand ca activitate vanzare-cumparare imobiliare si, “aterizand” la Casota, a aflat ca, de fapt, imobilul-castel era inscris in patrimoniul national si, in consecinta, fara drept de modificare arhitecturala ori de schimbare a destinatiei. Ca atare, problemele pe care visatorul investitor le reclama ca avandu-le cu guvernul sunt vise inventate dupa cum vise iluzorii sunt si cosmarurile pe care Mister le descrie ca fiindu-i generate de localnicii ignoranti si refractari la eforturile sale financiare, care eforturi s-au materializat in incercari de tepuire a comunitatii, angajand -la negru- cativa fomisti autohtoni pentru deratizarea si debarasarea pivnitei dar, pe care, i-a platit la inceput cu promisiuni iar pe parcurs cu firmituri pentru ca marele investitor era atat de bazat pecuniar incat, dupa ce i-am gasit o gazda, garant fiind statutul tatalui meu, umbla prin cotetul gainilor gazdei culegand ouale pentru breakfast iar cina si-o pregatea cu laptele capatat din mila codanelor mai oachese generand chiar “indigestii” matrimoniale si obligandu-ne, in consecinta, a-l retrage din resedinta respectiva cautandu-i alta; iar, in ce priveste terenul invocat ca apartinand castelului si presupus a fi luat cu japca de catre localnicii ce si-au ridicat in mod abuziv ( fara titlu de proprietate) locuinte inestetice, Dl Moray are posibilitatea legala de a actiona in justitie care, buna-rea, este unicul organ abilitat a elucida chestiunea, dupa cum orice act de vanzare-cumparare se face legal la notariat pe documente autentice si autentificate astfel incat motivatia “vanzarii” de teren de catre bastinasi, aspect invocat de Dl Moray, constituie o alta reglementare justitiara.
Oare, de ce nu se adreseaza Dl Moray justitiei? Din generozitate si dragoste pentru localnici? E preferabil sa-i blasfemiem pe internet ?!…

De altfel, Dl Moray, in efervescenta sa creatoare si “tratat in Romania ca dusman” – dupa remarca Doamnei Ellen – nu prea le are nici cu legislatia, nici cu respectul pentru cuvantul dat.
Intruca restaurarea unui monument istoric se realizeaza in parametri speciali, cu echipa atestata oficial, Dl Moray a refuzat un contract legal cu un grup de experti atestati din Harghita desi negocierile au fost purtate in locuinta familiei mele. Stiti de ce a refuzat contractul? Pentru ca domnia sa a dorit sa recurga la un tertip ( eu il numesc inselaciune) ; le-a propus expertilor respectivi un deal: aplicarea semnaturii ca executanti ai lucrarii in schimbul unei sume; in fapt, lucrarea avea sa fie efectuata de musteriii domniei sale pentru ca, Dl Moray nedetinand, la vremea respectiva, sumele necesare astepta vanzarea unui imobil restaurat de el la Nisa ( Franta) – conform spuselor sale.

Eu nu stiu ce acte v-au fost prezentate.

Eu si familia mea suntem persoanele care l-au insotit si i-au rezolvat numeroase probleme pe care le-a intampinat la nivel local si judetean, inclusiv bagatela instalarii internet-ului.
Eu nu contest existenta furturilor incriminate.

Numai ca, repet si subliniez: conform legislatiei, aceste monumente istorice se restaureaza numai de catre echipe specializate atestate de catre institutiile statului.
Daca Dl Moray a lucrat cu o astfel de echipa – concret: daca Dl Moray a lucrat legal, are posibilitatea legala de a-si recupera pagubele in instanta, conform contractului intre parti.
Cand pleci la drum pe cai mai putin ortodoxe, iti asumi si riscurile actiunilor tale.
Da, Dna Ellen, situatia este “trista si ironica”. In urma celor relatate, oare, viziunea “artistului desavarsit” nu se coreleaza perfect cu apelativele cu care, in exterior, noi, romanii, suntem etichetati ?! …

Internet-ul nu e instanta; el repara sau deterioreaza imagini.
Fara informatii pertinente ramanem la categoria cancan.

 

Conacul Casota: un minunat imobil de epoca, cu un mare potential

Valentin Mandache, istoric de arhitectura

Va prezint un remarcabil imobil de epoca din sud-estul Romaniei: Conacul Casota, care imi este foarte familiar, avand in vedere faptul ca am copilarit in acea zona. Descrierea de mai jos este o scurta prezentare a unuia dintre cele mai apreciate tipuri de imobil rural de epoca din Romania, echivalentul, in aceasta parte a Europei, a conacelor (mansion) englezesti sau a castelelor (chateau) de tara frantuzesti.

Introducere:

• Cuvantul „conac” este termenul dat in sudul si estul Romaniei (Valahia si Moldova) resedintelor de tara construite de boieri sau alti latifundiari. Principala functie a acestor imobile era de a servi drept resedinţe de vara, dar si ca sedii administrative pentru mosiile intinse ale acestora. Termenul in sine este de origine turca, reflectand secolele de dominatie a Imperiului Otoman pe pamantul romanesc.
• Conacul Casota este unul din cele mai frumoase exemple de astfel de cladiri, fapt care il face reprezentativ pentru acest…

Vezi articolul original 1.375 de cuvinte mai mult

Oglinda timpului

Ma situez, daca pot spune asa, intre epoci; pentru ca aveam 10 ani cand a venit lovitura de stat. Am amintiri foarte vii din acea perioada iar lucrurile pe care le credeam sterse de pe retina timpului, imi revin zguduitor sub forma de flash-uri atunci cand fac conexiuni cu aspecte ale revolutiei egiptene, de exemplu, facand paralela intre evenimentele de azi din Turcia si asa-zisa noastra Revolutie, precum si factorii declansatori.

Pot spune ca o parere despre comunism eu mi-am format-o privind lucrurile din trei perspective: o data orin ochii de copil naiv si nu prea (nu ca ma laud dar eram considerata o copila foarte matura pentru varsta mea si, aceasta perceptie si interpretare diferita a celor ce se petreceau in jurul meu, fara doar si poate, se datoreaza influentelor familiale, eu crescand inconjurata fiind de povestirile si trecutul tumultuos al familiei mele. (Respectiv, deportari, canal, puscarie politica); si-al 3-lea aspect demn de luat in considerare, e modul cum am reinteles trecutul, implicit sistemul comunist in sine, refacand filmul si raportandu-ma la evenimentele post-decembriste pana in prezent. Asa ca, s-ar putea ca abordarea mea sa fie, sa nu zicem unica pentru ca sunt convinsa de faptul ca mai sunt si altii ca mine, dar usor aparte.

Pentru ca „spectatorul” aflat inafara „teatrului de operatiuni” sa inteleaga si sa deceleze exact amprenta pe care comunismul si-a lasat-o, in primul rand, asupra relatiilor inter-umane, sociale, culturale ( un rol deosebit de important avandu-l religia – ca de-altfel in toate epocile istorice – trebuie ca respectivul outsider sa stapaneasca atat psihologia individului, cat si cunostintele asupra istoriei zonei geografice pe care o studiaza, in sensul ca el trebuie sa inteleaga atat perceptia generatiei strict comuniste asupra sistemului capitalist, cat si modalitatea in care sistemul actual al tarilor fost-comuniste functioneaza; pentru ca acest sistem intern, astazi strict dependent de exterior, este pe cat de bulversant, pe atat de dezechilibrat.

Este adevarat ca toate miscarile sociale au fost facute cu tineri. Dar, sa nu uitam ca acesti tineri post-decembristi poarta si tarele si influentele erei comuniste, inoculate fie de familie, fie de momentele pe care ei le-au trait. Eu, care-am fost educata in spirit filo-occidental (raportand la ceea ce familia mea a trait in comunism) nu pot absolvi Occidentul de vina de-a-si fi modificat radical optica asupra entitatii noastre nationale. Pentru ca orice natie isi are uscaturile ei dar asta nu-nseamna ca o natie intreaga e halaciuga de atatat focul.

Ei, acesta este aspectul pe care comunismul nu l-a cultivat si nici nu l-a acceptat. Pentru ca, in general, doctrina comunista ca ideologie se axeaza pe maniera concurentiala in care orgoliul, mandria, prestigiul sunt de neinlocuit. Nu exista compromisuri si atunci cei cu putere economica limitata sau deloc sunt obligati sa acumuleze intelectual pentru a-si croi drum.

Facand o comparatie, Occidentul, avand putere economica, are posibilitatea sa cumpere. Mentalitate care dainuie si azi.( A se vedea: a doua limba prezenta la NASA este romana.) Romania a fost o o enclava in teritoriul dominatiei rusesti (vanduti fiind la Yalta tocmai de cei pe care-i asteptam sa ne salveze) situatie care ne-a izolat geo-politic de orice influenta occidentala iar cand, la Malta,  expirand tratatul de 50 de ani Bush si Gorbaciov au cazut de acord  pentru uniformizare, zagazurile s-au rupt (in ’89) haosul a fost de nestavilit iar Romania a produs o explozie dupa un scenariu premeditat si bine pus la punct. ( Pentru amnezici sau necunoscatori invoc momentul paharului cu apa dupa intreruperea disertatiei lui Ceausescu la ultimul Congres si reluarea acestei disertatii- dupa pauza- cu subiectul Basarabia. Eram ultimul bastion al comunismului.)

Era momentul cand in interior haturile trebuiau preluate de catre cineva care sa fi fost instruit in maniera in care tocmai vorbeam anterior.Numai ca, in Romania, dupa ’89 a cazut comunismul ceausist si-a venit capitalismul neo-comunist.Mentalitatea este foarte importanta pentru vremurile in care traim. In momentul de fata, in societatea romaneasca se bat trei concepte reprezentand trei generatii: 1/ generatia capitalisto-comunisto-neocomunista care este ,practic, supusa decimarii, ea ingrosand cozile spre cimitir, pentru ca, pentru societate, ea nu mai reprezinta o valoare morala sau civica iar pentru putere in sine ea este un balast; generatie in care unii mai putini atinsi de hiatus-uri neuronale mai ratacesc prin functii de conducere; 2/ generatia comunisto-neocomunista cu pondere spre comunism care gazduieste segmentul celor aflati in fruntea gloatei si care detine puterea economica si politica, evident, transferandu-si  principiile si conceptele catre progenituri care, de-asemenea, sunt comunsito-neocomuniste , cu pondere catre comunism, in raport de varsta; 3/ generatia neocomunista , singura cu ideologie absolut capitalista lipsita de sprijin financiar, economic , asa-zisa  generatie hamburger, ale carei puncte de reper sunt tot ceea ce am importat noi negativ de-afara. Este firesc ca-n sanul fiecareia din cele trei categorii sa existe  si exceptii dar acestea sunt fie marginalizate, fie nu vor sau nu pot sa se evidentieze. Si-ar mai fi o „anexa” a celor trei categorii – lipsita de importanta- a celor care voteaza in functie de grosimea micului ( de-aia o fi vrand Uniunea Europeana sa-l interzica) si de volumul gulerului  tapului cu bere. E explicabil de ce, in contextul dat, exista fanatici ai comunismului, nostalgici ai vremurilor apuse, ignoranti , nepasatori, atotstiutori, dezinteresati sau refractari.

Ca o idee generala a acestui eseu cu iz psiho-filozofic, trebuie retinut faptul ca ’89 a avut acelasi impact , venind cu aceeasi modalitate brutala cu care bolsevismul a lovit Romania si tarile satelite Rusiei, in urma invaziei naziste, situatia agravandu-se pe parcurs functie  de interesele marilor puteri ( subsol-sol si pozitie geografica in combinatie cu compromisurile guvernantilor care au diriguit in spiritul machiavelic: scopul scuza mijloacele.) Nu mai avem identitate, mandrie nationala, constiinta iar, mai nou, s-ar parea ca-n unele zone nu mai avem nici autoritate administrativa. Dupa ce am fost cedati rusilor ca recompensa a victoriei asupra nemtilor in ’44, am fost inrobiti vestului ca trofeu al caderii comunismului in ’89.

Insasi intrarea Romaniei in UE a fost o sabie cu doua taisuri, „vizionarii” puterii de la Bucuresti avand obligatia sa cantareasca atat efectele pozitive, cat si pe cele  negative; ori, cred ca sunt in asentimentul tuturor ca democratia este un termen utopic. Asa cun Universul este dominat de o forta, tot astfel, orice particula a Universului, respectiv,Terra are un comandament. O alianta presupune anumite conditii. Dar, o alianta intre puteri inegale are efect de bumerang, acesta intorcandu-se, intotdeauna, impotriva celui mai slab.

Sunt observatii si opinii personale generate de o experienta, consider eu, suficient de bogata pentru a putea analiza aspecte concludente pe diferite sectoare si trepte ale scarii sociale.

-va urma-

„De data asta ni se vrea capul! Vor să dispărem fizic…”

– avertizează un mare român, profesorul Ion Coja –

Suflet generos, deschis și sincer. Crescut în spiritul unor valori de excepţie: dragoste de neam și ţară. A adunat la un loc, într-o viaţă de om, speranţe, dar și deziluzii. A înţeles însă că procesele istorice, indiferent unde se petrec ele, sunt influenţate. De cele mai multe ori, de factori externi, care acţionează direct sau indirect. Adică prin interpuși, deseori, de același neam cu noi. Are curajul și răspunderea să spună întotdeauna lucrurilor pe nume. Chiar și atunci când este vorba despre subiecte delicate. Brutal de sincer și dureros de adevărat. 

– De ani buni, trăim o criză materială evidentă, dar de ceea ce este și mai grav, trăim o criză morală fără precedent. Societate românească este bulversată de falsele modele care i se oferă suspect de generos, mai ales prin mass-media. Dilentantismul și impostura au invadat întreaga viaţă publică. Este, oare, o consecinţă inevitabilă a „societăţii de consum”, a globalizării și aplatizării conștiinţelor sau un proces indus, cu scopuri bine definite, atât pe termen scurt, cât mai ales pe termen lung? Dumneavoastră ce părere aveţi, domnule profesor?

– Nu poate fi vorba de ceva spontan, necontrolat, nedirijat! Când Petre Roman a desfiinţat Comitetul de Stat pentru Planificare, celebrul CSP, spunând că planificarea este un atribut al societăţii totalitare, comuniste, i-am transmis, prin mai multe declaraţii publice, că, în felul acesta, renunţând la propria noastră planificare, nu facem decât să intrăm sub efectul planificării făcute de alţii, în alte cancelarii ale lumii! Căci oricare om serios și orice ţară serioasă elaborează proiecte pentru viitorul său apropiat sau mai îndepărtat. Planificarea este apanajul inalienabil al suveranităţii! Ca stăpân, numai ca stăpân îţi faci planuri, proiecte. Iar ca slugă, pui în practică planurile altora. Cum a făcut Petre Roman, punând în practică planuri de transformare a noastră în slugi! Petre Roman a lucrat în interiorul planului de pierdere a suveranităţii noastre naţionale. Din această perspectivă, într-adevăr, nu mai aveam nevoie de niciun CSP. Însăși prestaţia lamentabilă, propriu-zis criminală, a lui Petre Roman s-a defășurat după un plan, un proiect elaborat cu mult înainte de decembrie 1989. Vă dau un singur exemplu: în ultimele minute ale guvernării sale, când minerii îl fugăreau prin București, Petre Roman a mai avut timp, pentru ce credeţi? Să semneze destituirea directorului de la Arhivele Naţionale!… De ce a făcut-o? Pentru că o avea în caietul de sarcini primit la investitura de prim-ministru, iar respectivul director era un naţionalist, un istoric patriot care nu ar fi permis jaful din arhive ce s-a dezlănţuit ceva mai târziu, când au început să fie căutate dovezi ale Holocaustului… Alt exemplu: eu am fost senator PDAR, partidul agrarienilor. Eram convins că acest partid a fost înfiinţat de Victor Surdu, după ideea sa, ori a altui agronom din România. Abia după vreo trei ani am aflat că în toate ţările fost socialiste se înfiinţase un partid pereche al PDAR!… Evident, după un proiect, după o planificare. A cui? Nu mai are importanţă! În niciun caz nu era un proiect românesc sau polonez!… Iar procesul de decădere morală la care vă referiţi este un obiectiv extrem de important în strategiile și proiectele care ne vizează fără ca noi să  știm de ele, cine sunt autorii, ce intenţii au… Putem, în cel mai bun caz, să ne dăm seama că nu poate fi vorba de întâmplare, de coincidenţe, ci de lucruri care se leagă logic între ele. Firește, este vorba de logica răului, a destructurării, a disoluţiei!… Acest răspuns la întrebarea dumneavoastră nu eludează faptul că un rol important l-au jucat și trădătorii, cozile de popor! Dar eu pe aceștia nu-i am în vedere atunci când mă gândesc la popor, la neam!

 – Știu că i-aţi evocat cu multă căldură, și în mai multe ocazii, pe Alexandru Graur și pe Petre Ţuţea, oameni pe care îi consideraţi părinţi spirituali, adevărate modele pentru dv., dar și pentru generaţiile trecute. În treacăt fie spus, generaţia mea încă își mai amintește cu mare plăcere de „tabletele” de gramatică românească pe care ni le oferea Al. Graur, la radio, într-un mod cât se poate de acccesibil și util. Puteţi să-i evocaţi pe scurt și, mai ales, în ce a constat influenţa acestor oameni asupra domniei voastre?

– Al.Graur a fost fiul unui „evreu pământean”. I-au dat acest nume evreii din România care, pe la sfârșitul veacului al 19-lea, au ales să fie cetăţeni loiali ai statului român, să se stabilească definitiv în România, să se asimileze în măsura în care acest proces era spontan și natural. Despre acești evrei ne-a vorbit însuși Graur, la curs, la cursul dedicat numelor de persoane, pornind de la detaliul onomastic caracteristic pentru acești evrei: ei au dat copiilor nume românești care nu proveneau din fondul de nume de origine iudaică, gen Gabriel sau Daniel, ci nume ca Nicolae, Constantin,  Ștefan, Alexandru, Aurel etc. Din asta se înţelege cât de liber gândea Graur, liber de orice prejudecată. Avea o singură grijă: adevărul. Fusese comunist încă din 1938. Poziţia sa de om corect, dedicat adevărului, i-a adus multe necazuri din partea comuniștilor habotnici, intriganţi, ahtiaţi după putere, de teapa unui Leonte Răutu. Pe vremea aceea, lunar, profesorii participau obligatoriu la ore de așa-zis „învăţământ politic”. Uneori, aceste lecţii erau conduse de Graur și se transformau imediat în dezbateri de idei știinţifice. De la Graur, la aceste ore de învăţământ așa-zis politic, am deprins argumentele cele mai solide împotriva formalizării și matematizării domeniului lingvistic. Am adăugat și eu alte argumente… Nu mi-l puteam închipui pe Graur susţinând idei sau teze în care să nu creadă. La un astfel de învăţământ politic l-am auzit spunând, de la catedră, că „de-aia mi-e frică mie când aud la radio că se vor face îmbunătăţiri!” După 1990, am aflat că Al. Graur, când a văzut că mi se pun piedici la angajarea ca asistent universitar, deoarece nu aveam dosar politic bun, a ameninţat că-și dă demisia din învăţământ dacă nu se ia în consideraţie voinţa sa de a mă angaja ca asistent… Viaţa mea ar fi fost cu totul alta! Mă bucur să mă simt dator la un astfel de om! Ca și în cazul lui Petre Ţuţea… Cred că l-am cunoscut prin 1970… Îl  știam din vedere și mi-era antipatic. L-am ocolit o vreme. Mi s-a părut prea gălăgios. Era mereu înconjurat de tineri de vârsta mea, dintre care câţiva mi-erau bine cunoscuţi câte parale făceau!… După o vreme, Ţuţea a rămas singur în holul de la Athenée Pallace, unde își bea zilnic cafeaua. I-o oferea gratis nea Nicolae, un chelner bătrân care știa cu cine are de-a face… Într-o zi ne-am nimerit la aceeași masă, numitorul comun fiind Florin Pucă, adică prietenul comun. Am stat de vorbă până ne-au dat afară din restaurant, trecut de miezul nopţii… Ţuţea mi-a dat argumentele cele mai convingătoare pentru sentimentul în care am fost crescut de părinţii mei, oameni simpli, veniţi de la ţară: mulţumirea, satisfacţia de a mă ști român… Ţuţea a teoretizat acest sentiment, l-a transformat în idee, judicios argumentată. Așa am ajuns la descoperirea că, prin legionari, noi, românii, am dat umanităţii câteva modele sublime de comportament civic. În primul rând, Căpitanul!… Moţa și Marin… Nicadorii… Decemvirii… O justă înţelegere a epocii respective se poate face împărţind lumea românească după acest criteriu: capacitatea de a înţelege rostul înalt al Mișcării Legionare. Unii au avut organ pentru a pricepe noutatea și profunzimea (sau înălţimea!) gândirii și acţiunii legionare, alţii n-au avut această capacitate. Pe aceștia trebuie să-i privești ca pe niște persoane cu handicap! Nu ca pe niște adversari de idei!

– Karl Marx – filosof studiat și azi în universităţile care se respectă, studiat nu numai din perspectiva istoriei filosofiei, dar mai ales din punct de vedere al conţinutului doctrinei pe care a întemeiat-o alături de Engels – considera că „acumulările cantitative pregătesc saltul calitativ”. Privit din perspectivă istorică, „saltul”este un proces ciclic inevitabil. Temporal vorbind, nu cred că mai este mult până la acel moment. Istoria, privită din perspectivă filosofică, este un continuu proces de „negare a negaţiei”. Văzând și trăind în mod direct ceea ce se întâmplă acum și aici, știind și care ne sunt „acumulările cantitative” din ultimii 20 de ani, care credeţi că vor fi consecinţele pentru statul român, după acel momen inevitabil al „saltului”?

– Momentul 1989 o fi fost un salt, dar a fost un salt în gol!…Nu  știu dacă este adevărată teza marxistă, cu acumulările cantitative, teză preluată, dacă nu mă înșel, de la Hegel… Oricum, după 1990 nu prea văd ce acumulări cantitative s-au produs. Dimpotrivă, pierderi în toate planurile s-au produs!… O adevărată hemoragie! Suntem, mai mult ca oricând în ultimii 200 de ani, în cumpănă cu pieirea! Nu sunt de acord cu fonfăiţii care fac pe moraliștii și consideră că noi, românii, suntem principalii vinovaţi!… Un asemenea diagnostic ne îndepărtează de identificarea cauzei și, deci, ne îndepărtează de găsirea remediului! Or, în realitate, noi suntem un popor și un stat agresate! Nu de ieri, de alaltăieri, ci de câteva decenii bune, ca să nu zic secole!… Am fost foarte conștient de asta atunci când am înfiinţat Liga pentru Combaterea Anti-Românismului LICAR. Cei care ne agresează azi nu vor să ne ocupe și să ne pună la muncă pentru ei, așa cum, bunăoară, a fost modelul clasic de agresiune, bunăoară cea otomană. Sau modelul rusesc, care a avut ţintă sufletul nostru românesc, să-l părăsim, să ne facem ruși! De data asta, ni se vrea capul! Vor să dispărem fizic de pe aceste meleaguri! În cazul cel mai bun, să părăsim ţara, cum ne îndeamnă însuși președintele ţării… Ne vor căzuţi în fundul prăpastiei! În aceste condiţii, una din două: primejdia de moarte se va împlini până la capăt, sau poate să genereze reacţia de apărare, acea reacţie firească la orice fiinţă. Potrivit vorbei românești „mor cu el de gât”! Trebuie, deci, să ne pregătim pentru această reacţie, să ne organizăm viaţa în acest sens, astfel încât răuvoitorii noștri să ia aminte și să bată în retragere! Inamicii noștri, care împing prea departe ura și antipatia lor, e timpul să priceapă că începe să fie riscantă meseria de dușman al neamului românesc!

– Despre rolul elitelor în evoluţia societăţii au scris în special Vilfredo Pareto și Gaetano Mosca, iar la noi, Tudor Vianu. Dumneavoastră sunteţi o prezenţă activă în viaţa  știinţifică și academică, iar din această perspectivă, v-a  ruga să ne indicaţi câteva repere din rândul elitelor de azi, de aici, de pe mioriticul plai, și mai ales ce ne oferă ele nouă, vulgului, „stupid people” cum ne definea cineva, mai puţin inspirat – eu i-aș zice chiar cu intenţie peiorativă – în urmă cu mai bine de un deceniu.

– Modele?…Eu am avut și alte modele, puţin sau deloc cunoscute publicului. Cum ar fi Constantin Boceanu… Fost director al închisorii Văcăre ti!… Când m-am arătat mirat că un om ca el a putut fi director de închisoare, mi-a deschis ochii: pe vremea aceea, erai director de închisoare numai după câţiva ani de magistratură ireproșabilă. Prin el am cunoscut elita românească de odinioară, consistenţa aristocraţiei românești, a boierimii, pe care unii politruci nefericiţi, ca Paul Georgescu sau Petru Dumitriu, nu au înţeles-o sau nu au cunoscut-o! Dar a existat o aristocraţie autentică românească, ar trebui recuperată, cu grija de a o distinge de venituri (plural de la venitură!, nu de la venit…), de ciocoi, de venetici… Chiar și azi am modele, persoane la a căror ţinută morală aspir sau regret că nu mai am vreme să ajung… Să dau și câteva nume? Doctorul Tiberiu Turculeţ… Dintre persoanele cunoscute, aș numi modele pe generalul Ioan Costaș, din Basarabia, pe istoricii Gheorghe Buzatu și Ioan Scurtu. Nu e deloc întâmplător că cei doi istorici, dintre care, dureors, unul ne-a păsărit înainte de vreme, nu au încăput sub bolta Academiei Române… Istoricii ajunși academicieni excelează prin grija de a ocoli subiectele riscante pentru cariera unui autor, cum ar fi legionarii, Antonescu, așa-zisul Holocaust, Ceaușescu… Dintre tinerii pe care îi cunosc, Marian Munteanu sau Dan Dungaciu… L-aș  numi și pe Miron Scorobete, autorul clujean al volumului „DaciaEdenică”, o carte care va intra în definiţia neamului românesc, alături de alte câteva, nu foarte multe… Sper să capete circulaţia și notorietatea pe care o merită, câtă vreme autorul mai este în viaţă! Și, de ce nu?, doctorul Aurel Coja, fratele meu mai mare, care mi-a fost model de când mă știu!… La multe prostii m-a învăţat! Când am intrat la facultate, mi-a trimis o scrisoare în care mă atenţiona că, numai în anii următori, de studenţie, mi se îngăduie să fac ceea ce nu voi mai putea face niciodată după aceea! Dacă-ţi vine cheful să te urci în vârful unui stâlp, numai acum, câtă vreme ești student, o poţi face!… I-am urmat sfatul de câteva ori, sfatul și pilda! Nu știu dacă eu însumi sunt un model pentru alţii… Am avut în vedere această postură, măcar ca părinte, să contez, pentru copiii mei! Drept care m-am ferit în mod programatic să cad în păcat. Am greșit deseori, dar nu sunt greșeli de care să-mi roșească obrazul! Nici al meu, nici al copiilor, sau al eventualilor simpatizanţi… În oarecare măsură mi-am planificat viaţa… Cu o singură excepţie: nu-mi vine să-mi planific moartea. Nu mă pot gândi la cumătra cu toată seriozitatea, măcar că am trecut de mult de vârsta la care s-a prăpădit bietul tata…

– Petre Ţuţea, pe care eu l-am auzit vorbind pentru prima dată în primii ani după decembrie 1989, și care m-a cucerit prin harul și vivacitatea sa, considera că un om de dreapta este un „român absolut”. De fapt, ce ar trebui să înţelegem prin această dreaptă naţională, pentru că, la noi – s-ar putea să greșesc – dar am impresia că nu există o graniţă, o delimitare între dreapta, stânga, centru… Nu mai vorbesc de ușurinţa cu care unii politicieni trec de la stânga la dreapta, și viceversa. Dar asta este în primul rând o problemă de caracter, de conștiinţă, și nu de convingeri politice. Percepţia mea asupra doctrinelor românești de azi este aceea că ele nu sunt încă nici conceptual bine definite. Domnule profesor, dumneavoastră vă consideraţi un om de dreapta? De ce?

– Expresia „român absolut” Petre Ţuţea a folosit-o referindu-se la aromâni, la macedo-românii din Mișcarea legionară, la comportamentul lor în detenţia comunistă. Eu nu mă consider mai mult de dreapta decât de stânga. Încă nu m-am hotărît. Mă consider și aspir să fiu naţionalist! și nu mi-a  permite să spun că naţionalismul este o caracteristică exclusiv a dreptei! Dimpotrivă, insist și subliniez de câte ori se ivește prilejul: naţionalismul nu respinge politica de stânga în mod obligatoriu, încă din teorie. Nu este monopolul unui partid anume, al unei ideologii anumite! Luaţi exemplul unor naţionaliști de stânga din America Latină. Eu unul nu practic distincţia aceasta. A merge încă o dată pe mâna lui Ţuţea: un om normal este de stânga la tinereţe, iar când se maturizează devine de dreapta. Cu menţiunea că, la mine, probabil, ordinea s-a inversat: am început prin a fi de dreapta și așa am rămas până în decembrie 1989. Adică, pe vremea comuniștilor m-am simţit în opoziţie și, deci, de dreapta. După 1990, când am văzut câte haimanale se dau de dreapta, când am asistat la atacul acestora la adresa statului, la adresa interesului naţional, m-am manifestat deseori ca și când aș fi fost de stânga. Repet: opoziţia corectă este între naţionaliști și anti-naţionaliști. Între patrioţi și trădători. Între profesioniști autentici șișimpostori.

– În altă ordine de idei,  știu că aţi fost acuzat de anti-semitism, că aveaţi chiar un proces intentat prin 2009, care se baza pe acuzaţia că aţi fi negat Holocaustul. În opinia mea, un om care îl consideră ca unul dintre părinţii săi spirituali pe un evreu – Alexandru Graur a fost evreu – nu cred că poate fi considerat un anti-semit. Este o chestiune de logică elementară. Ce ne puteţi spune însă despre acel proces? S-a încheiat? Cum anume?

– Sunt mai multe procese. Cele împotriva mea s-au încheiat fără a ajunge în instanţă, acuzaţiile respective dovedindu-se a fi neîntemeiate. Dar am deschis și eu proces împotriva unor așa-ziși lideri evrei. I-am acuzat de calomnie. Cu dovezi mult mai serioase. Am făcut câteva greșeli de strategie, căci l-am dat în judecată și pe Aurel Vainer, președintele comunităţii evreiești. Or, acesta, ca parlamentar, are imunitate. Pregătesc alt proces, împotriva comunităţii evreiești, dacă aceasta va continua să blocheze accesul la arhivele sale. Arhivele noastre sunt la dispoziţia oricărui cercetător evreu. Arhivele evreiești sunt ţinute sub șapte lacăte!

– Dumneavoastră aţi invocat, la un moment dat, pentru elucidarea unor importante aspecte privind Holocaustul, „Memoriile” scrise de Wilhelm Filderman, fost lider al comunităţii evreiești din România, în perioada interbelică și apoi antonesciană, un om care a dispus prin testament, ca acele „Memorii” să fie donate, după moartea sa, Academiei Române. Se pare că – spuneaţi dv. – acele scrieri au luat alt drum. Agenţi ai Mossad-ului le-ar fi ridicat și dus în Israel. De ce atâta interes din partea unui serviciu secret pentru acele scrieri?

– Pentru că autorul acestor memorii este martorul cel mai important al celor petrecute în România, în mod special în Transnistria. Din alte documente rămase de la Wilhelm Filderman, liderul evreimii românești, rezultă clar părerea și mărturia sa: în România nu a fost Holocaust, și nici prigoană antievreiască, iar Ion Antonescu a fost un protector al evreilor!

– La final, domnule profesor, v-aș ruga să-mi spuneţi dacă mai credeţi sincer că acest popor se va mai ridica la acea statură morală și acel respect de care se bucura cândva! Ne pleacă copiii prin cele străinătăţi, mamele își abandonează pruncii proaspăt născuţi, oamenii mor cu zile prin spitale, rata abandonului școlar crește alarmant și, în aceeași proporţie, și analfabetismul, prăpastia între cei bogaţi și săraci se adâncește și, pe zi ce trece, revizionismul și iredentismul maghiar găsesc acum cel mai propice câmp de manifestare… Mai avem vreo șansă? Care este calea?

– Cunoașteţi vorba cum că în tot răul e și un bine! Traversăm o perioadă foarte grea. Ea ne ajută însă să distingem grâul de neghină. Este o perioadă în care fiecare arată măsura consistenţei sale morale, civice. Iar în privinţa românilor care au plecat să muncească sau să trăiască în Occident, partea bună este că, în felul acesta, prin contact direct cu lumea civilizată, românii vor descoperi că sunt cel puţin egalii celorlalţi. Se vor vindeca de complexul de inferioritate pe care l-au avut și pe care o bună parte din mass-media îl cultivă pur și simplu printre noi, în mentalul românesc colectiv. Nu avem niciun motiv temeinic să stăm timoraţi și sfiiţi dinaintea altor culturi și civilizaţii. Iiar ca persoane, ca indivizi, aproape întotdeauna românii sunt remarcabili, sunt plăcuţi și interesanţi. Străinii ne descoperă cu uimire. Deci am o părere optimistă cu privire la viitorul nostru. Cu condiţia ca românii să priceapă că trăim într-o lume anormală, că trebuie să ne organizăm, să elaborăm o strategie naţională de supravieţuire, să reacţionăm în maniera lui Avram Iancu faţă de cei ce ne vor capul! Toleranţa este o atitudine potrivită faţă de persoane slabe, care au nevoie de un ajutor. Dar faţă de cel care te atacă, faţă de cel care vrea să te scoată din casa și din propria ta istorie, nici vorbă nu mai poate fi de toleranţă. Mâna pe par! Sau, în termeni mai poetici, „aux armes, citoyens”!

 Nicolae Balint

 sursa: ziarulnatiunea.ro

„Pulimea” o sa va ramana-n gat